Dragul meu soț,
a fost frumos, dar nu mai e timp pentru regrete.
Deloc dubios, viața nu e plină, doar cu margarete.
Pentru fiecare „Te iubesc!” se cuvine, însă, să-ți mulțumesc,
Căci, ai noștri copii, repede, cresc și cu multă dragoste, adesea ne privesc.
Dar ce păcat, când stai să te gândești, mai bine,
Noi ne-am blocat... și dăm cu piciorul în iubire!
Am fost, se pare, neîncetat,
Victime colaterale, ale propriului deziderat.
Iar orgoliul, mereu însetat, fost-a martor, drumului întortocheat.
Pe cale de consecință, sigur, am uitat
În prezent, dar mai ales pe viitor,
Pentr-o inocentă ființă, cât poate fi dăunător!
Atunci când pretindem că iubim,
Pe moment, spunem... „e firesc să greșim”
Dar oare cât suntem dispuși... să plătim,
Când viața-n piept o lovim?
Căutând dragostea și-n incertitudine plutind,
Cu liniștea, acum, te las, gândind...
Nu mai am glas, iată, căci nu mai e loc de negoț,
Pentru ultima dată... dragul meu soț!
photo: sharethelove101.weebly.com