Dragă prietenă,
trăiesc acel moment în care, după ce viața te forțează să-ți iei ”Rămas bun!” de la cei dragi, te simți dator să evaluezi propria-ți existență.
Cine ești? De unde vii? Încotro te îndrepți?
Să realizezi, apoi, că totul este despre resurse...și cât de limitate sunt acestea. Fie că ne referim la ”timpul alocat fiecăruia, pe acest pământ”, fie la disponibilitatea emoțională, în raport cu cei din jurul nostru, toate sunt ”măsurate”.
De altfel, care este cu adevărat moștenirea noastră? Ce-și vor aminti oamenii, cu care am interacționat? Suntem oare conștienți de amprenta ce-o tatuăm în sufletele celor dragi?
Chiar avem răbdarea să-i cunoaștem pe cel sau cea alături de care am hotărât să ”pornim la drum” sau ne vom complace în superficialitate? Câți avem curiozitatea să facem o ”intro-scanare completă” ?
Înțelegem, cum ”războiul eurilor” este mai repede dăunător, decât constructiv? Iar, de cele mai multe ori, COPIII devin victime colaterale ale acestui ”joc al pseudo-supremației”!
Adesea citeam, faptul că anumite traume își propagă ecoul peste generații. Să fim capabili să acceptăm și să depășim aceste obstacole?
Și...totuși, suntem dispuși să iertăm?
Te invit la introspecție! Trimite-mi, te rog, în scris, 3 lucruri pe care îți dorești să le lași moștenire generațiilor viitoare și 3 pe care ești deschisă să le corectezi.
Te îmbrățișez cu dor!
Odette
photo: pinterest.com
”Și...totuși, suntem dispuși să iertăm?”